|
Biography Virgil Maxim
Virgil Maxim (4 dec. 1922, după unele surse 1923-1997)
Elevul Virgil Maxim reprezintă unul dintre numeroșii foști deținuți politici care au lăsat urmă de aur în conștiința colegilor de detenție și în închipuirea celor care au auzit doar de el, fără să-i cunoască direct. Numele câtorva dintre aceștia sunt: dr. Traian Trifan, Traian Marian, studenții Valeriu Gafencu, Ion Ianolide și viitorul ieromonah Arsenie, pe atunci: Anghel Papacioc, tineri total dedicați vieții creștine
Maxim Virgil s-a născut în anul 1922. Ca elev al Școlii Normale din Buzău, a fost arestat în ultima clasă, și condamnat, în 1942, la 25 ani muncă silnică, pentru apartenența la Frățiile de Cruce. Amnestiat prin Decretul din 23 august 1944, a fost ținut în continuare, timp de 20 ani, într-o detenție ilegală. Smuls din penitenciarul destinat elevilor – Târgșor –, socotit un element ‘periculos’, este aruncat în brațele reeducatorilor din Gherla, unde suferă chinuri indescriptibile. Totuși a supraviețuit torturilor și a izbutit să se elibereze după 22 ani de temniță, în 1964, împreună cu toți deținuții politici din România.
Poeziile sale au fost mai întâi publicate de Constantin Aurel Dragodan și editate de Mihai Rădulescu. Ulterior, autorul a izbutit să alcătuiască o ediție completă a lor.
/
A patrunde in trecutul lui Virgil Maxim prin mijlocirea memoriilor sale seamana cu a te strecura cu sfiala printre coloanele masive ale unei catedrale, simtindu-te treptat cotropit de un sentiment de raceala inerent unor atari cladiri inaltate ca un strigat impietrit catre un Dumnezeu tot mai abscons, cu cat rugaciunea urca mai sus... Virgil Maxim nu a fost un crestin ca tot altul, ci unul cu totul iesit din comun.
Sfintii inchisorilor : Pr. Ilie Lacatusu (1) ; Valeriu Gafencu (2); Elisabeta Rizea (3); Nicolae Ciolacu (4); Mircea Vulcanescu (5); Pr. Gherasim Iscu (6); Pr Ioan Negrutiu (7); Dumitru Bordeianu (8); Costache Oprisan (9); Ep. Ioan Suciu (10); Marieta Iordache (11); Monseniorul Ghika (12); Andrei Ciurunga (13); Traian Trifan (14); Cardinalul Alexandru Todea (15); Gheorghe Jimboiu (16); Monahul Pimen Barbieru (17); Spiru Blanaru (18); Ion Flueras (19); pr. Dumitru Iliescu Palanca (20); Radu Gyr (21); Vasile Militaru (22); Virgil Maxim (23); Traian Braileanu (24); Pr Evghenie Hulea (25)
COPILARIA
Virgil (nascut la 4 decembrie 1922, in comuna Ciorani-Prahova) e cel dintai dintre cei trei baieti ai familiei Maxim Constantin si Alexandrina. Intr-o vreme in care neamului romanesc ii va fi greu incercat destinul, Constantin Maxim (inginer agronom, ajuns primar la Ciorani, avand realizari deosebite care i-au creat aureola de „parinte al satului”) avea sa se ingrijeasca de soarta fiecaruia dintre odrasele sale:
„Ne-a dat Dumnezeu trei baieti! Pe cel mai mare il vom face invatator. Neamul si tara asta intregita are nevoie de educatori. Pe al doilea il vom face agronom, pentru ca pamantul acesta trebuie lucrat de gospodari priceputi. Iar pe al treilea il vom face ofiter, caci tara si neamul trebuie aparate”. (Ion Maxim a fost si el inchis de comunisti, inscenandu-i-se un proces pentru delapidare; Alexandru Maxim, mezinul, erou si martir, si-a dat viata in lupta contra comunismului, cazand rapus de gloantele Securitatii in confruntarea armata de la Mesentea, jud. Alba.)
EDUCATIA - intr-o „noua scoala spirituala”
Virgil Maxim va urma cursurile Scolii Normale, mai intai la Ploiesti (1936-38), apoi la Buzau (1938-1942). La invatatura nu a stralucit, dar si-a implinit chemarea pe linia talentului artistic cu care era dotat si care i-a fost recunoscut de cei din jur. Dragostea si caldura manifestate fata de colegii sai din scoala avea sa-l faca iubit intre acestia.
In 1937 depune legamantul ca frate de cruce; educatia primita in Miscarea Legionara ii va marca tineretea ce avea sa fie „destinata unei jertfe nebanuite de nimeni, dar la care Dumnezeu, in randuiala Lui sfanta, ne chema sa ne pregatim din timp, peste ani”.
Astfel, a imbratisat inca din timpul scolii calea spre curatenie si desavarsire spirituala pe linia Bisericii lui Hristos si a spiritului romanesc, indemnat si incurajat de profesorii care-si implineau menirea pedagogica.
Nu lipseste de la slujbele oficiate la capela scolii si, ca elev intern, participa cu regularitate la programul liturgic din timpul posturilor, dobandind astfel harul care ii va transforma constiinta in lumina in care arde dragostea lui Hristos.
CONDAMNAREA
Este arestat de pe bancile scolii la 1 noiembrie 1942. Procesul a fost o mascarada. A urmat condamnarea: 25 de ani munca silnica, pentru „crima de asociatie clandestina”, din care avea sa ispaseasca pana la decretul din 1964 aproape 22.
Ca si filosoful Petre Tutea, Virgil Maxim avea sa-si daruiasca rodul crescut din pamantul suferintelor sale trupesti spre a „ramane in vesnicie in mana lui Dumnezeu, pentru neamul meu romanesc; si lui trebuie sa-i multumesc ca m-a invrednicit sa sufar pentru el”.
AICI E AIUDUL, AICI E AIUD...
Aiud, Alba Iulia, Aiud, Targsor, Jilava, Gherla, Jilava, Gherla, Vacaresti, Aiud, Gherla, Aiud - iata parcursul lui Virgil Maxim in urcusul sau duhovnicesc prin suferinta si rugaciune spre biruinta. Inca din prima zi a detentiei sale a impartasit fratilor de suferinta nadejdea ca: „Nu suntem singuri in aceasta suferinta. Mantuitorul este cu noi... Sa ne intampine, sa ne primeasca, sa ne mangaie, sa nu disperam. El ne astepta aici si noi nu stiam”.
Avand acest inteles, a infruntat orice incercare prin care a trecut si a dat raspuns bun!
In inchisoare face parte din grupul de „mistici”, traitori deplini ai invataturilor lui Hristos, in care si-au dat masura devenirii titani de proportiile unui Traian Trifan, Traian Marian, Anghel (acum, parintele Arsenie) Papacioc, pr. Vasile Serghie sau Valeriu Gafencu, Marin Naidim si atatia altii.
In inchisoare (si mai ales in timpul perioadei in care s-a aflat in colonia de munca de la Galda, 1946-1948) se dedica unui program duhovnicesc intens dupa modelul Parintilor pustiei. Pentru detinutii din grupul din care face parte si Virgil Maxim, „celula devine chilie de rugaciune, hrana - prilej de asceza, izolarea si lepadarea de bunurile si bucuriile vietii - prilej de traire in saracie, curatie si feciorie, necunoscutul - prilej de incredintare in purtarea de grija a lui Dumnezeu”.
Prezenta preotilor in inchisori a inlesnit impartasirea cu marele har al ascultarii (pe care o faceau si fata de stapanirea lumeasca - umil act de acceptare a pedagogiei divine) si, atunci cand aceasta a fost posibil, cu mari greutati si riscuri in timpul regimului comunist, cu Sfanta Euharistie - Trupul si Sangele lui Hristos.
Programul s-a intregit cu aprofundarea prin studiu, meditatie si viata duhovniceasca intensa a disciplinelor teologice, ajungandu-se la intensificarea exercitiului rugaciunii isihaste si invatarea Scripturilor pe de rost (a Noului Testament, mai ales), fiecare luand de la preotii investiti haric binecuvantarea pentru pravila personala:
Lumea temnitei ardea in dorinta de depasire a simplei cunoasteri, nazuind integrarea in fiinta hristica a omului nou, crestin legionar, cu constiinta de slujitor al lui Hristos in viata neamului.
INTRE ELEVII DE LA TARGSOR
Intarit astfel, avea sa fie dus de pronia divina la inchisoarea Targsor, destinata de comunisti elevilor (desi avea deja 26 de ani, Virgil Maxim figura in dosarul sau ca „elev”). Rugandu-se lui Dumnezeu, i se descopera lucrarea la care era chemat: „nu trebuie sa ma salvez numai pe mine, ci voi avea raspundere fata de o comunitate de suflete”.
Astfel, cei mai multi au aflat in Virgil Maxim un far si o pilda in orientarea si cresterea lor duhovniceasca pentru a infrunta cu bine incercarile la care aveau sa fie supusi in timpul detentiei de catre comunisti, mai ales in „reeducarea”, care avea sa se dezlantuie si la Targsor.
Aici introduce programul deprins la Aiud: candela vie a rugaciunii (cand inceta unul sa se roage - pe ascuns - incepea urmatorul, apoi rugaciunea trecea de la o celula la alta, pana se intorcea in acelasi loc).
PERSONALITATE VIE A TEMNITELOR
Pe tot parcursul intemnitarii sale, Virgil Maxim s-a straduit sa-si inmulteasca talantii ce-i erau saditi in suflet, chiar in conditiile dure ale detentiei, reusind sa gaseasca „metode de transformare a spiritului si mentalitatii acestei lumi”, sa converteasca „suferinta in jertfa acceptata, pentru ispasirea pacatelor proprii si atragerea atentiei divine”... sa infranga teama, frica si neincrederea.
In afara indemnurilor cu sfatul sau cu pilda, a fost graitor prin atitudinea pe care a avut-o in cele mai grele imprejurari. Cum sa nu te minunezi ca, chiar atunci cand a trecut prin reeducarea de la Gherla a gasit resurse de a rezista, bineinteles primind ajutorul de sus:
„In acea perioada ma rugam in mine lui Dumnezeu sa pot rezista sau sa mor necompromis... Asa rezistam la cele mai indelungate si mai feroce schingiuiri... Chinurile trupesti nu-mi distrugeau rezistenta morala... Rugaciunea inimii imi era puterea salvatoare in toate aceste suplicii”.
MARTURII
Pr. Nicolae Grebenea: „Frumos, bine dezvoltat,... fata prospera, meditativ, prin inteligenta, bun simt si prin tinuta lui starnea admiratia tuturor” (Amintiri din intuneric).
Pr. Liviu Branzas: „Virgil Maxim este unul dintre cei mai cunoscuti detinuti din inchisori. Este din categoria celor pentru care inchisoarea aceasta nesfarsita a devenit mediu de inaltare pe cele mai inalte culmi de traire religioasa... Putini sunt astazi, in Romania, care sa aiba dreptul moral de a vorbi poporului roman - si indeosebi tineretului - ca acest luptator pentru invierea neamului sau” (Raza din catacomba).
Mihai Radulescu: „A patrunde in trecutul lui Virgil Maxim prin mijlocirea memoriilor sale seamana cu a te strecura cu sfiala printre coloanele masive ale unei catedrale, simtindu-te treptat cotropit de un sentiment de raceala inerent unor atari cladiri inaltate ca un strigat impietrit catre un Dumnezeu tot mai abscons, cu cat rugaciunea urca mai sus, in inaltimi fara de sfarsit inecate in umbre dense pana la bezna... Virgil Maxim nu a fost un crestin ca tot altul, ci unul iesit din comun prin formarea sa profunda teologica, ca si prin acceptul hristic al incercarilor la care era supus” (www.literaturasidetentie.ro).
POET ISIHAST
Fara a intentiona de a face litertura, si cu atat mai putin poezie (dupa propria-i marturie), Virgil Maxim a creat in perioada detentiei niste „sinteze sub forma de metafora ale unor stari si stadii de viata duhovniceasca”. Pe toate le-a notat intr-un caiet, ascuns/zidit de teama unei rearestari intr-un perete de beton (cand lucra ca zidar la construirea unui camin de nefamilisti, la Brazi).
Dar dupa decembrie 1989 le-a putut reconstitui numai pe unele, cele complete fiind editate in 1992, din datoria de a aduce in fata lumii romanesti prinosul de har al suferintei: „cand te vei impartasi din potirul mistic al acestor poeme ale credintei, poate vei simti in adancul sufletului un impuls tainic de a ingenunchea. Nu te sfii s-o faci, caci poezia lui Virgil Maxim este o rugaciune profunda rostita pe Golgota unei tinereti martirizate!” (Pr. Liviu Branzas).
DE LA ELIBERARE LA LIBERTATE
Dupa eliberare, Virgil Maxim va duce o viata urmarita pas cu pas de securitate. Se va casatori si va convietui intr-o familie crestina cu Petruta Maxim, cu care va avea o fiica, Tatiana. Cativa ani va functiona ca profesor, dar va fi scos din invatamant, cand oamenii regimului nu ii vor mai tolera preocuparile pentru a da o educatie crestineasca elevilor.
Va munci ca necalificat, pana la calificarea in meseria de zidar, fiind mereu sicanat moral si psihic. La 48 de ani, abia, isi va lua bacalaureatul! Daca ar fi urmat o forma de invatamant superior, urcusul pe plan intelectual nu mai isi mai implinea menirea la varsta sa; astfel se va dedica educatiei fiicei sale.
Va trece cu bine peste toate incercarile si va iesi triumfator cu ceilalti fosti detinuti politici ai regimului comunist.
Dupa 1989, va fi incurajat de camarazii de suferinta si sustinut material pentru a edita doua lucrari aparte. Una izvorata din harul poetic pe care l-a fructificat, alta din calitatea de marturitor al temnitelor.
Este vorba de Nuntasul cerului - poeme crestine cu isihaste si Imn pentru crucea purtata - considerata printre primele carti de memorialistica despre inchisorile comuniste - in care „Virgil Maxim, in smerenia lui, ni se prezinta doar ca un mic si neinsemnat hagiograf, care a primit porunca nevazuta sa inscrie in veac un semn de lauda si multumire pentru darul de a fi fost contemporan cu aceste incercari prin care a trecut neamul romanesc” (Pr. Ioan Negrutiu).
Spirit profetic al generatie sale, Virgil Maxim si-a indeamnat urmasii pe calea marturisirii Adevarului, prin articole pulbicate (in Gazeta de Vest) si scrisori de lamurire trimise camarazilor sai, pana a inchis ochii si a trecut la Domnul (19 martie 1997).
La inmormantarea sa, la Salciile-Prahova, s-au adunat cu satul intreg - unde era iubit; dupa ce iesire la pensie isi petrecea acolo cate o jumatate de an - si camarazii sositi din intreaga tara. Cu aceasta ocazie am auzit o consateanca mai in varsta afirmand despre el: „Cand intra domnu’ Gicu (de la Virgil) in biserica, se lumina biserica!”, care confirma tinuta de inalta traire creastineasca.
Faptul ca vocea lui, dintre toate cate s-au inaltat din mijlocul suferintei, are autoritate este de necontestat; marturisirea parintelui Arsenie (Papacioc) este concludenta: „Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, multi o intuiau, dar el o si prezenta cu toate virgulele, cu tot intelesul ei. Despre el a spus cineva de mare competenta ca e singurul care ar putea fi patriarhul tarii. Eu, care l-am cunoscut de tanar, am incuviintat” (monahul Moise, Sfantul inchisorilor - marturii despre Valeriu Gafencu).
|
Recommended Reading
